Acasă » Știri » Simona Halep va primi titlul de ”Ambasador” al Universității Ovidius din Constanța

Simona Halep va primi titlul de ”Ambasador” al Universității Ovidius din Constanța

De: Răzvan Scarlat 02/11/2018 | 13:56

După ce şi-a asigurat terminarea pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie WTA şi a fost desemnată cea mai bună jucătoare din circuit, Simona Halep îşi mai adaugă o distincţie în palmares în acest final de an.

Luni, numărul unu mondial va primi din partea Universităţii „Ovidius” din oraşul natal, Constanţa, titlul de „Ambasador” al reputatei instituţii de învăţământ. Ceremonia va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 11:00, în Sala Senatului din cadrul Universităţii din Constanţa. Titlul de „Ambasador” se acordă în urma unei nominalizări, unor personalităţi remarcabile care au ajutat la promovarea imaginii instituţiei de învăţământ şi care au obţinut rezultate remarcabile într-un domeniu de activitate, fie el ştiinţific, cultural sau sportiv.

În urmă cu exact un an, Roger Federer a fost premiat şi el de Universitatea din Basel, care i-a acordat titlul onorific de doctor al Facultăţii de Medicină.

Cine este Simona Halep

Simona Halep este o jucătoare profesionistă de tenis din România, aflată în prezent pe locul 1 mondial. A câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros (2018), după alte trei finale de Grand Slam: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). Halep a câștigat de-a lungul carierei alte 18 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, trei în 2018), dintre care cele mai importante sunt turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid. Următoarele premii ca importanță sunt cele de categorie Premier de la Montréal, New Haven, Connecticut, Moscova, Doha, Dubai, precum și cel de la turneul de la Sofia.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar și pe Maria Tănase
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Cât costă o casă în Grecia, pe insula Thasos! Prețul este mai mic decât al unui apartament cu două camere în București
Cât costă o casă în Grecia, pe insula Thasos! Prețul este mai mic decât al...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Fructul care te poate ajuta să previi diabetul. Este consumat de mulți mai ales dimineața
Fructul care te poate ajuta să previi diabetul. Este consumat de mulți mai ales dimineața
Alimentul pe care să nu-l mănânci crud. Unii oameni și-au pierdut viața din această cauză
Alimentul pe care să nu-l mănânci crud. Unii oameni și-au pierdut viața din această cauză
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
”A fost groaznic”! Cătălin Crișan rupe tăcerea după operația grea
”A fost groaznic”! Cătălin Crișan rupe tăcerea după operația grea
Localitatea din România în care se deschide o nouă fabrică ultramodernă. Aici se vor produce mezeluri
Localitatea din România în care se deschide o nouă fabrică ultramodernă. Aici se vor produce...
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
×